Eşti aici

Biserica Sfântul Gheorghe

12 Ianuarie 2017

Biserica Sfântul Gheorghe,  monument istoric categoria B, este unul din cele mai vechi lăcaşuri de cult ale Râmnicului. Pomelnicul vechi al bisericii, ne informează că dintr-un început nu se ştie de cine este zidită din temelie

După unele ipoteze, începuturile Bisericii Sfântul Gheorghe ne-ar duce spre veacul al XV-lea, strâns legate de familia boierilor Rudeanu[1]. Biserica apare menţionată documentar într-un act din 18 februarie 1636[2] şi va fi reconstruită de către mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei (1668-1672; 1679-1708) în jurul anului 1681. Incendiată în timpul războiului turco-austriac dintre anii 1736-1738, biserica a „dres-o nepotul său(al Mitropolitului Teodosie), Mihail stareţul Coziei, cu moş Ion şi moş Radu, care au zidit şi chiliile din jur, care au servit ca locuinţă pentru preoţi“[3]. Între anii 1769-1779, a fost reziditã tinda, o nouă sfinţire având loc în anul 1791. Cutremurele din anii 1829, 1832, şi 1838 au slăbit foarte mult biserica. Ajungând în stare de ruină, la 15 martie 1857, preotul Nicolae Simionescu, ajutat de fostul epitrop Iacovache Bujoreanu, dau jos sfântul lăcaş, îl rezidesc şi-l dau gata la 30 octombrie 1860. Îi adaugă hramul Sfintei Treimi şi biserica este sfinţitã la 18 decembrie 1860, de Sfântul Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, în timpul domniei lui A. I. Cuza, aşa cum reiese din inscripţia prezentã în pronaos[4]. În anul 1906, Biserica Sfântul Gheorghe era filială a Bisericii Buna Vestire, iar la 15 mai 1923 este resfinţită de către episcopul Vartolomeu, deoarece fusese profanată de trupele de ocupaţie ale armatelor Puterilor Centrale în Primul Război Mondial. Între anii 1935-1942, biserica a fost complet renovatã de pr. Ioan Marina - viitorul patriarh Justinian – care, dupã cutremurul din anul 1940, a construit casa parohialã pe locul vechilor chilii. Sub îngrijirea preotului Vasile Bãlãnescu a fost adusã şi montatã în bisericã vechea catapeteasmã a Mitropoliei Ţãrii Româneşti de la Târgovişte, ce se afla la Institutul Teologic din Bucureşti, cu binecuvântarea patriarhului Justinian Marina. Alte lucrãri s-au fãcut dupã cutremurul din anul 1977 când s-a refãcut turla, iar la intrare a fost adãugat frontonul din piatrã de Albeşti şi mobilier sculptat din lemn de stejar. [arhitectura] Biserica este construită din zid în plan treflat cu soclu din piatrã de râu; este zugrãvitã în alb şi sub cornişã este înconjuratã de un brâu subţire. La exterior are o suprafaţã de 226m2, cu o lungime la intrare de 6 metri, 12,10 m la pronaos, 8,85 în naos şi 14.36 m la altar[5]. Naosul este încadrat în limitele a douã abside de mari dimensiuni pe care este ridicatã turla. Turla este prevãzutã cu patru ferestre longitudinale ornamentate pe direcţia punctelor cardinale. Pronaosul este despãrţit de naos de douã ziduri aparente, sub forma unor coloane cu rol de stâlpi de susţinere pentru turla de deasupra naosului. Pridvorul este de mici dimensiuni şi susţine turnul clopotniţã structurat pe trei nivele, pãtrat la bazã, dar care se continuã la nivelul superior ca un hexagon. [pictura] Pictura  face trecerea de la stilul bizantin la cel nou românesc şi a fost spãlatã în anii 1996-1997. Deasupra frontonului, peste brâul subţire ce înconjoară biserica, în firida din dreapta se află icoana hramului, Sfântul Gheorghe, iar în firida din stânga, icoana celui de-al doilea hram, Sfânta Treime. Între ele se află un vitraliu cu Învierea Domnului. Dintre pictorii care au înfrumuseţat sfântul lăcaş se cunosc: Moise zugravul(1779)[6]; pictorul Ion[7], Ilie şi Voicu din Piteşti(dupã rezidirea dintre 1857-1860)[8], Vasile Rudeanu-picteazã în frescã chipurile Mitropolitului Teodosie şi al Patriarhului Justinian Marina[9]; pictorul Smighelschi şi Teodor Demian-picteazã icoanele de pe catapeteasmã[10]. [obiecte vechi de cult, manuscrise şi cărţi vechi] Dintre numeroasele danii fãcute sfântului lăcaş de-a lungul timpului, în bisericã se pãstreazã la loc de cinste marea icoanã de argint a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, icoanã de facturã româneascã din secolul al XIX-lea[11]. O altã icoanã deosebitã este Sfânta Treime, icoanã realizatã pe lemn, pe fond roşu auriu, cu rama aurie. Ambele icoane se păstrează în Sfântul Altar. Toate datele referitoare la istoricul acestui sfânt lăcaş de cult, sunt înscrise într-un volum manuscris, masiv, legat în piele maronie, cu închizători de aramă şi inscripţie în bronz, Cartea de aur sau Pomelnicul ctitoricesc al Bisericii Sfântul Gheorghe din Râmnic-Vâlcea 1631-1935. Conţine un număr de 266 file de hârtie groasă diferită şi de carton subţire pentru desen, având dimensiunile de 32/23 cm. În ea s-au scris mai multe pomelnice. Primul datează din perioada 1779-1783, la care s-au adunat altele din 1857, 1861, 1941-1949 şi apoi până la 1997. Toate sunt scrise şi pictate de ierodiaconul Grigorie şi de pictorii Ştefan Panzel, Ion Iliescu, Emil Ştefănescu, Aurelia Şteflea şi alţii. Pisania originalã a bisericii, scrisã cu litere chirilice este încastratã în zidul bisericii, în partea dreaptã de la intrare. Bine întreţinutã, are urmãtorul cuprins: Aciastã s(fântã) şi d(u)mnezeiascã bisericã, unde se cinsteşte şi se prãznuieşte hramul s(fântului) marelui muce(n)ic Gheorghe, care aciastã bisericã nu se ştie de cine este ziditã din temelie, iar la ani(i) de la H(risto)s 1681, s-au înnoit de Prea Sfinţia Sa pãrintele Theodosie mitrop(o)litã, iar la ani(i) de la Adam(7245=1737), sculându-se turcii cu rãzboi asupra nemţilor au ars  şi aceastã s(fântã) bisericã şi iarã s-au dres de un (n)epot al Prea S(finţiei Sale) Mihãilã şi de un moş Ion şi de un moş Radu, ca în veci sã-l pomeneascã. O copie cu alfabet latin se aflã deasupra frontonului de la intrare. În  pronaos se mai aflã trei inscripţii: din anul 1860, 1942 şi una din anul 1980, toate consemnând diverse momente de rezidire sau restaurare a bisericii.

 

[1] Dumitru BĂLAȘA,  Cartea de aur sau Pomelnicul ctitoricesc al Bisericii Sfântul Gheorghe din Rm. Vâlcea: 1681-1935, în: rev. Biserica Ortodoxã Românã, an LXXXV(1967), nr. 1-2, p. 146; Nicolae BĂNICĂ-OLOGU, Veacul de aur al Râmnicului, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2000, pp. 49-50; Corneliu TAMAŞ,  Istoria oraşului Râmnicu Vâlcea, Editura  Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 1994, p. 75.

[2] Documentul se referã la Stanciu Portãrescu, fiul portarului Vlad care vinde cu 90 de galbeni logofãtului Pârvu un loc din Uliţã cu vad de moarã în apa Râmnicului(Olãneşti) den jos de Beserica lui Sveati(Sfântului) Gheorghe; Vasile BĂLĂNESCU, Corneliu TAMAŞ, Istoria bisericii Sf. Gheorghe din Rm. Vâlcea, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 1998, p. 25.

[3] Vasile BĂLĂNESCU, Corneliu TAMAŞ, Istoria bisericii Sf. Gheorghe…  p. 34.

[4] Vasile BĂLĂNESCU, Corneliu TAMAŞ, Istoria bisericii Sf. Gheorghe… pp. 54-58.

[5] Vasile BĂLĂNESCU, Corneliu TAMAŞ, Istoria bisericii Sf. Gheorghe… p. 75.

[6] Nicolae BĂNICĂ-OLOGU, Veacul de aur al Râmnicului…, p. 51.

[7] Vasile BĂLĂNESCU, Corneliu TAMAŞ, Istoria bisericii Sf. Gheorghe… p. 43.

[8] Vasile BĂLĂNESCU, Corneliu TAMAŞ, Istoria bisericii Sf. Gheorghe… p. 56.

[9] Vasile BĂLĂNESCU, Corneliu TAMAŞ, Istoria bisericii Sf. Gheorghe… p. 70.

[10] Vasile BĂLĂNESCU, Corneliu TAMAŞ, Istoria bisericii Sf. Gheorghe…  p. 76.

[11] Icoana are dimensiuile: 92X69 cm. Este lucratã în lemn îmbrãcat în argint şi îl prezintã pe Sfântul Mare mucenic cu coroana de voievod, aşezat pe tron cu o suliţã în mânã. De jur împrejur  sunt înfãţişate doisprezece scene din viaţa sa. Pe verso prezintã inscripţia „Aceastã icoanã s-a lucrat(de) dumnealui k(i)r Ghitie argint(a)ru“ Vasile BĂLĂNESCU, Corneliu TAMAŞ, Istoria bisericii Sf. Gheorghe…  p. 87.

Alte articole despre:

Adăugați un comentariu

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular